Premierul interimar Ilie Bolojan a ridicat tonul joi față de PSD, acuzând partidul că fabrică știri false în jurul dosarului fraților Micula pentru a acoperi propria lipsă de curaj politic. Nu e o ceartă banală de coalitie. E o poveste cu mize de sute de milioane de euro, cu arbitraje internaționale câștigate și pierdute, cu sechestre ridicate de instanțe și cu un război politic care mocnește de două decenii.
Și, ca de obicei, cetățeanul de rând nu prea înțelege cine pe cine minte. Tocmai de asta merită să stăm puțin cu această poveste.
Ce a spus Bolojan și de ce contează
Declarația a venit rapid și direct, fără marjă de interpretare. „Să minți cu nerușinare este inadmisibil”, a spus Bolojan, referindu-se explicit la senatorul PSD Daniel Zamfir, liderul grupului social-democrat din Senat, care a lansat public acuzații grave privind presupuse discuții sau alocări de fonduri legate de frații Micula, afirmând că acestea ar fi avut loc pe vremea actualului premier.
Bolojan a respins categoric această variantă. El a recunoscut că, în toamna anului 2024, au avut loc în interiorul Guvernului discuții tehnice privind poziția statului față de sentințe și litigii vechi ce vizau companiile controlate de Ioan și Viorel Micula. Numai că, în cadrul acelei întâlniri, a fost evocată o situație din perioada guvernării conduse de Ludovic Orban, nu o decizie a actualului cabinet.
„Cineva a povestit că pe vremea fostului premier Ludovic Orban s-au discutat niște fonduri. Să vii acum și să confunzi planurile, să spui că pe vremea actualului premier s-a întâmplat asta, să minți cu nerușinare, este inadmisibil”, a declarat Bolojan.
Zamfir nu a retractat nimic. Dimpotrivă, liderul senatorilor PSD a transmis că își menține acuzațiile și că „nu îl intimidează acțiunile” celor vizați. Un om care știe că nu are dovezi solide, de regulă, nu vorbește cu atâta aplomb. Sau poate tocmai de aceea o face.
Frații Micula: 20 de ani de procese și sute de milioane în joc
Ca să înțelegi de ce acest scandal politic a explodat acum, trebuie să știi cu cine avem de-a face. Ioan și Viorel Micula sunt oamenii de afaceri bihoreni care controlează grupul European Food and Drinks, o afacere construită în nord-vestul României pe un model care a profitat ani buni de facilități fiscale acordate investitorilor din zone defavorizate.
Problema a apărut în 2005, când autoritățile române au eliminat acele stimulente, considerând că nu mai sunt compatibile cu regulile Uniunii Europene. Frații Micula au sesizat Tribunalul de Arbitraj al Băncii Mondiale de la Washington și, în 2013, au câștigat: România urma să le plătească 178 de milioane de euro despăgubiri.
România a plătit. Guvernul condus de Ludovic Orban a virat efectiv cei 178 de milioane de euro în contul grupului Micula.
Numai că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în 2022 că acel ajutor de stat a fost ilegal și că România are obligația să recupereze suma. Cu dobânzi și penalități acumulate în ani de procese, totalul a ajuns la aproximativ 395 de milioane de euro, adică aproape 400 de milioane, bani pe care statul român încearcă și acum să îi recupereze.
Fiscul bihorean a pus sechestre. Instanțele le-au ridicat. Statul a atacat cu recurs. Înalta Curte a decis definitiv, în februarie 2026, că sechestrul de 1,2 miliarde de lei pus pe averea lui Viorel Micula a fost nelegal aplicat, ANAF nerespectând dreptul la apărare al omului de afaceri. Cazul fratelui Ioan urmează un traseu similar.
Paralel cu toate acestea, Parchetul General a deschis un dosar penal în care frații Micula sunt acuzați că au transferat ilegal active de 168 de milioane de lei tocmai pentru a bloca recuperarea datoriei față de stat. La momentul percheziițiilor din toamna lui 2025, niciunul dintre cei doi nu se afla în România.
PSD, Zamfir și tactica pseudoștirilor
Bolojan a mers mai departe de simpla respingere a acuzației. El a acuzat PSD că recurge la un tipar bine cunoscut: în loc să propună un premier și să contribuie la formarea unui guvern stabil, partidul preferă să lanseze acuzații în spațiul public, să creeze confuzie și să oblige oponenții să se apere.
„Pentru a acoperi această fugă de răspundere, se creează tot felul de pseudoștiri”, a spus liderul liberal. Un diagnostic sever, dar nu lipsit de logică în contextul actual: România se află de luni bune în criză politică prelungită, fără un guvern cu majoritate solidă, cu negocieri blocate la Cotroceni și cu o fereastră tot mai strâmtă pentru salvarea proiectelor din PNRR.
Bolojan a adăugat că și informațiile vehiculate public despre Alina Gorghiu, fostul ministru al Justiției și unul dintre liderii PNL, fac parte „din același registru al bluffurilor și minciunilor politice”. El a avertizat că astfel de atacuri se întorc, în timp, împotriva celor care le propagă.
Zamfir, în schimb, a ales să escaladeze. Declarația sa de la Parlament din 20 mai 2026 nu a lăsat loc de interpretare: senatorul PSD nu retractează, nu nuanțează și nu se intimidează. Indiferent că datele disponibile indică o perioadă anterioară a premierului Orban drept momentul relevant din discuțiile guvernamentale despre Micula, Zamfir rămâne ferm pe poziție.
Iar asta ridică o întrebare simplă: dacă acuzația e solidă, de ce nu au ieșit până acum documente care să o susțină? Și dacă nu e solidă, ce calcul politic justifică menținerea ei publică cu atâta insistență?
Criza politică, fundalul din care crește scandalul
Contextul contează mai mult decât pare. România se află în mijlocul unor negocieri politice tensionate pentru formarea unui nou guvern, iar PSD este unul dintre jucătorii principali care pot decide dacă executivul lui Bolojan primește sau nu susținere parlamentară. Atacurile la adresa premierului interimar nu sunt, în mod evident, gratuite.
Bolojan a spus răspicat că PSD a contribuit la căderea executivului din care a făcut parte și că, în loc să vină cu soluții, preferă atacul politic. „Cu cât vom avea un guvern stabil mai repede, cu atât mai bine”, a declarat premierul interimar, referindu-se la costul real al crizei prelungite: proiecte europene în pericol, reforme blocate, credibilitate internațională erodată.
Fondul problemei rămâne același de douăzeci de ani: statul român a pierdut un arbitraj internațional, a plătit sute de milioane de euro, Uniunea Europeană a declarat plata ilegală, nimeni nu a recuperat mare lucru, iar procesele continuă. Între timp, politicienii din toate taberele au găsit în dosarul Micula un instrument comod de atac reciproc, fără ca vreunul dintre ei să ofere o soluție reală pentru recuperarea banilor.
Cine minte cu nerușinare și cine spune adevărul va decide, probabil, tot o instanță. Dar până atunci, cetățenii României mai pot adăuga un episod la o saga de două decenii în care 400 de milioane de euro s-au evaporat undeva între Washington, Bruxelles și București, iar nimeni nu pare cu adevărat grăbit să le găsească.
