Totul a început cu niște împrumuturi pe care, în primăvara lui 2024, câțiva candidați AUR le-au luat de la un om de afaceri cu televiziune proprie. Banii au intrat în campanie, campania s-a terminat, dar banii n-au mai putut fi decontați. Și atunci a apărut ideea care, privită acum, ridică mai multe întrebări decât răspunsuri: partidul a mers în instanță să schimbe legea.
Nu să conteste o amendă. Nu să atace o decizie administrativă. Ci să ceară unui tribunal să elimine din normele metodologice tocmai articolele care îi blocau rambursarea a peste 13,2 milioane de lei. Curtea de Apel București a spus nu, pe 4 mai 2026. Dar povestea din spatele acestui dosar e mult mai complicată decât o simplă respingere în instanță.
Campania din 2024 și împrumuturile care au depășit plafonul
Înainte de alegerile europarlamentare din iunie 2024, nouă candidați AUR au contractat împrumuturi personale pentru a-și finanța campaniile. Practica în sine nu e ilegală, dar există un plafon clar prevăzut de Legea 334/2006 privind finanțarea partidelor politice. Cinci dintre acei candidați au depășit acel plafon cu sume care, puse laolaltă, ajung la 11,5 milioane de lei. Banii veneau de la aceeași persoană: Maricel Păcuraru, omul din spatele trustului Realitatea Plus.
Fiecare dintre cei cinci a primit câte 2,3 milioane de lei. Câte un pic peste limita admisă. Alți patru candidați au luat și ei sume care depășeau plafonul, dar de la alte persoane fizice. Când Autoritatea Electorală Permanentă a verificat documentele campaniei, a găsit încălcările, a aplicat o amendă de 15.000 de lei partidului și a confiscat întreaga sumă de 13.250.000 de lei pe care refuza să o deconteze.
Lucrurile s-au complicat rapid. Candidații care luaseră banii de la Păcuraru îi datorau în continuare, pentru că AEP nu rambursase cheltuielile respective. Și atunci, cei cinci au dat AUR în judecată la Tribunalul Ilfov, încercând să recupereze sumele. Toți au pierdut. Instanța a respins cererile și a indicat că demersurile ar trebui formulate pe o altă speță juridică.
Cum a ajuns partidul să atace normele metodologice ale Guvernului
Pe 7 noiembrie 2025, AUR a depus la Curtea de Apel București o acțiune în anulare îndreptată direct împotriva Guvernului. Partidul a cerut eliminarea articolelor 3 alin. (2) lit. a) și 28 alin. (3) lit. a) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern 10/2016, adică tocmai prevederile pe care AEP le folosise ca temei pentru a refuza decontarea.
Argumentul invocat de partid suna tehnic, dar mesajul era clar: AUR susținea că acele norme introduc „condiții suplimentare față de cele existente în Legea nr. 334/2006”, extinzând aplicarea unor reguli „la alte situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor.” Cu alte cuvinte, partidul susținea că regulile după care fusese sancționat n-ar fi trebuit să existe în forma aceea.
Curtea de Apel București n-a fost convinsă. Pe 4 mai 2026, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca „neîntemeiată” și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Electorală Permanentă, care se apărase activ în dosar. Decizia nu este definitivă. AUR are la dispoziție 15 zile să depună recurs.
Dincolo de tehnicitatea juridică, miza reală a acestui proces era considerabilă: dacă instanța ar fi admis cererea AUR și ar fi anulat acele articole din normele metodologice, consecințele n-ar fi fost limitate la dosarul partidului. Orice alt partid sau candidat sancționat în baza acelorași prevederi ar fi putut invoca precedentul. Practic, AUR încerca să obțină pe cale judiciară ceea ce nu reușise pe cale legislativă: să schimbe regulile după care se calculează finanțarea campaniilor electorale.
Suma în joc nu e neglijabilă pentru niciun partid politic: 13,2 milioane de lei reprezintă o parte semnificativă din bugetul unei campanii europarlamentare. Iar faptul că banii veneau de la o singură persoană, proprietarul unui post TV, a transformat întregul episod dintr-o problemă contabilă într-un subiect politic sensibil, mai ales că George Simion apăruse în repetate rânduri la Realitatea Plus, postul controlat tocmai de Maricel Păcuraru.
Anchetele care complică și mai mult imaginea
Lucrurile nu s-au oprit la sala de judecată. În aprilie 2026, ANAF prin Direcția Antifraudă a anunțat intensificarea controalelor fiscale asupra unui grup de societăți controlate de proprietarul unui post TV, confirmat ulterior a fi Realitatea Plus. Inspectorii au descoperit că trei societăți afiliate, împreună cu mai multe persoane fizice, figurează ca principali creditori ai companiei care deține licența televiziunii, cu sume ce depășesc 30 de milioane de lei, fără ca aceste decontări să fi fost efectiv realizate.
Ancheta fiscală a scos la iveală și indicii privind mecanisme artificiale de facturare și transferuri fără substanță economică reală. Grupul vizat cuprinde peste 70 de societăți comerciale, multe cu administratori comuni sau legături de rudenie. Datoriile totale la bugetul de stat ale firmelor implicate depășesc 259 de milioane de lei, în mare parte arierate. ANAF a trimis solicitări oficiale către AUR, PNL și peste 120 de firme care avuseseră contracte cu grupul media.
Și ca tabloul să fie complet, în aceeași perioadă a ieșit la iveală că PHG Media Invest SRL, compania care deține licența Realitatea Plus, fusese transferată în aprilie 2026 către o firmă americană înregistrată în statul Wyoming, denumită PHG Media Invest LLC. Mișcarea fusese operată la Registrul Comerțului înainte ca Consiliul Național al Audiovizualului să aprobe schimbarea acționariatului. CNA a respins solicitarea, a invocat și adresa ANAF privind investigația fiscală și a cerut revenirea la acționariatul inițial, avertizând că altfel postul riscă sancțiuni. Avocatul companiei a anunțat că va acționa CNA în instanță.
Procesul AUR împotriva Guvernului pare, la prima vedere, un episod tehnic dintr-un dosar de finanțare electorală. Privit în context, e ceva mai mult: e momentul în care un partid care se prezintă ca forță antisistem a cerut unui tribunal să rescrie regulile sistemului în favoarea sa, după ce regulile existente l-au costat scump. Instanța a refuzat. Recursul rămâne deschis. Iar întrebarea care plutește deasupra întregii povești e una simplă: dacă banii ar fi fost decontați fără probleme, am fi aflat vreodată de unde veneau?
