Pulsul Zilei

Autor: Milena Niță

  • Sângerările nazale repetate la copii, ignorate de majoritatea părinților ca fiind banale, pot fi primul semn al unei alergii sau al unor afecțiuni grave pe care niciunul dintre medici nu le pune pe tabel din prima

    Sângerările nazale repetate la copii, ignorate de majoritatea părinților ca fiind banale, pot fi primul semn al unei alergii sau al unor afecțiuni grave pe care niciunul dintre medici nu le pune pe tabel din prima

    Sângele apare brusc, fără nicio lovitură, fără nicio cădere. Copilul stă pe canapea sau se joacă în cameră și, dintr-odată, nara începe să curgă. Primul instinct al oricărui părinte este panica. Al doilea, de cele mai multe ori, este să dea capul pe spate și să aștepte să treacă. Ambele reacții sunt greșite, iar cea de-a doua poate face mai mult rău decât bine.

    Sângerările nazale la copii, cunoscute medical sub numele de epistaxis, sunt printre cele mai frecvente motive pentru care părinții ajung la urgențe ORL. Și totuși, în spatele unui simptom atât de comun se ascund uneori lucruri pe care nimeni nu se grăbește să le caute.

    De ce sângerează nasul copilului tău, de fapt

    Nasul unui copil nu e construit ca al unui adult. Mucoasa nazală este mai subțire, vasele de sânge din zona anterioară a septului, grupate în ceea ce medicii numesc plexul Kiesselbach, sunt extrem de fine și superficiale. Orice iritație, orice uscăciune, orice frecare poate rupe unul dintre aceste vase minuscule și sângerarea pornește aproape instantaneu.

    Cel mai frecvent vinovat este aerul uscat. Iarna, în special, caloriferele și centralele termice scad dramatic umiditatea din casă, iar mucoasa nazală a copilului se deshidratează, se crăpă și formează cruste. Când copilul încearcă să îndepărteze crusta, fie cu degetul, fie prin suflarea puternică a nasului, vasele se rup.

    Studiile arată că epistaxisul recurent apare la aproape 1 din 10 copii, iar vârsta de vârf pentru aceste episoade este între 4 și 10 ani. La această vârstă, copiii sunt activi, se lovesc, aleargă, nu știu să își sufle nasul corect și, nu în ultimul rând, au obiceiul de a-și introduce degetele în nas cu o regularitate care îi disperă pe părinți. Dar tocmai acest ultim detaliu poate spune mai mult decât pare.

    Când "mâna în nas" nu mai e doar un obicei urât

    Dr. Denisa Secașiu, medic primar ORL în cadrul Spitalului MedLife Humanitas, atrage atenția asupra unui mecanism pe care puțini părinți îl înțeleg. Copilul care își duce frecvent mâna la nas nu face neapărat o poznă. Poate că îi mănâncă nasul.

    "Nu stau cu mâna în nas degeaba, ci pentru că îi mănâncă nasul", explică dr. Secașiu. Mâncărimea nazală persistentă este unul dintre semnele clasice ale alergiei respiratorii, mai ales atunci când apare împreună cu nas înfundat, secreții apoase și ochi iritați. Copilul simte disconfort, se scarpină, irită mucoasa deja inflamată și declanșează sângerarea.

    Mecanismul merge mai departe: alergia modifică secreția nazală, favorizează apariția crustelor, copilul colonizează nasul cu bacterii de pe mâini și cercul vicios se închide. "Copiii colonizează nasul cu microbi de pe mâini, se formează crustele și de acolo apar sângerările repetate", explică medicul. Nu e vorba de un obicei prost. E vorba de un simptom pe care corpul îl semnalizează și pe care nimeni nu l-a ascultat.

    Alergiile respiratorii sunt mai frecvente decât cred mulți părinți, iar factorii declanșatori sunt multipli: polenul de graminee și plantele de sezon, praful, parul de animale, acarienii, dar și poluarea atmosferică. Vântul transportă alergenii pe distanțe mari, ceea ce face ca simptomele să apară chiar și atunci când în jur nu există surse vizibile de polen. "La Cluj, chiar și când pomii poate încă nu sunt înfloriți, pacienții au deja manifestări de la final de februarie, început de martie, pentru că vântul vehiculează acești alergeni din alte zone", spune dr. Secașiu.

    Greșeli clasice de prim ajutor pe care le face aproape toată lumea

    Capul pe spate este probabil cel mai răspândit sfat pe care părinții și l-au dat unii altora de generații întregi. Este și unul dintre cele mai greșite lucruri pe care le poți face. În această poziție, sângele se scurge în gât, ajunge în stomac, produce iritație și poate provoca vărsături. La copiii mici, riscul este și mai mare, pentru că sângele poate ajunge în căile respiratorii.

    Poziția corectă este simplă: copilul stă pe un scaun, cu capul ușor aplecat înainte și în jos, deasupra unui prosop sau a unui lighean. Se comprimă ferm nara care sângerează, timp de cel puțin 5 până la 10 minute, fără să se elibereze pentru a "vedea dacă s-a oprit". Dacă sângerarea continuă după 20 de minute sau dacă reapare în aceeași zi, este momentul unui consult medical.

    O compresă rece aplicată pe piramida nazală poate ajuta la constricția vaselor de sânge. Umidificatorul din camera copilului, serul fiziologic sau apa de mare pentru irigații nazale regulate și tăierea unghiilor scurt sunt măsuri simple care reduc semnificativ frecvența episoadelor. Sunt lucruri pe care orice pediatru le recomandă, dar pe care puțini părinți le aplică sistematic.

    Problema apare atunci când sângerările devin frecvente, greu de oprit sau când sunt însoțite de paloare, oboseală, vânătăi care apar fără o cauză clară sau de sângerări în alte zone ale corpului. Aceste semne combinate pot indica o afecțiune a sistemului de coagulare și necesită investigații urgente.

    Ce boli pot sta în spatele sângerărilor repetate

    Dincolo de aerul uscat și de alergii, există o serie de afecțiuni mai serioase care se pot manifesta prin epistaxis recurent la copii. Tulburările de coagulare, cum ar fi boala von Willebrand sau trombocitopenia, sunt printre primele suspiciuni ale unui medic atunci când sângerările sunt frecvente, abundente și dificil de oprit. Boala von Willebrand este de fapt cea mai frecventă tulburare ereditară de coagulare și, deși mulți adulți cu această afecțiune nici măcar nu știu că o au, epistaxisul recurent la copil poate fi primul indiciu.

    Afecțiunile hepatice, cum ar fi hepatita sau ciroza hepatică, pot altera producția de factori de coagulare și pot genera sângerări nazale repetate. Bolile oncologice, limfomul Hodgkin sau limfosarcomul, pot apărea și ele pe lista medicilor ORL care investighează un epistaxis persistent la un copil altfel sănătos. Nu sunt diagnostice frecvente, dar sunt diagnostice pe care niciun medic responsabil nu le exclude fără investigații.

    Carențele de vitamine, în special vitamina K, vitamina C și vitamina A, pot fragiliza vasele de sânge și mucoasa nazală. Un copil cu o dietă dezechilibrată sau cu probleme de absorbție poate prezenta sângerări nazale ca semn indirect al unui deficit nutrițional. La fel, anumite medicamente administrate frecvent fără prescripție medicală, ibuprofenul sau aspirina, reduc agregarea plachetară și cresc riscul de sângerare.

    Medicul ORL este, de obicei, primul specialist la care ajunge copilul cu sângerări nazale recurente. De acolo, în funcție de ce se observă la consult, drumul poate continua spre alergolog pentru testare și stabilirea tratamentului, sau spre hematolog dacă există suspiciunea unei tulburări de coagulare. "Îi trimitem către alergolog, atât pe copii, cât și pe adulți, pentru testări și pentru dirijarea tratamentului", spune dr. Secașiu. Uneori, același episod de sângerare deschide mai multe uși deodată.

    Când e urgență și când poți gestiona acasă

    Majoritatea sângerărilor nazale la copii se opresc în 5 până la 10 minute de compresie corectă și nu necesită intervenție medicală. Dar există situații în care așteptarea acasă poate fi periculoasă. Sângerarea care nu se oprește după 20 de minute, pierderea unei cantități mari de sânge, apariția sângerării după un traumatism la cap sau la față, sau sângerarea la un copil care urmează un tratament anticoagulant sunt situații care cer prezentarea de urgență la spital.

    Medicul specialist ORL poate interveni prin mai multe metode, de la tamponament nazal anterior sau posterior, la cauterizarea petei vasculare cu nitrat de argint, metoda clasică și eficientă pentru sângerările recurente din zona plexului Kiesselbach. Intervențiile mai noi, inclusiv terapia cu laser sau ablația cu microunde, se dovedesc promițătoare în cazurile complexe, deși cercetările privind eficacitatea lor pe termen lung sunt încă în desfășurare.

    Un copil care a trecut printr-un episod de epistaxis tratat trebuie să evite, în zilele imediat următoare, suflatul puternic al nasului, desprinderea crustelor, dușurile fierbinți, alimentele prea calde și efortul fizic intens. Vasele de sânge lezate au nevoie de câteva zile pentru a se reface complet, iar o iritare prematură poate relansa sângerarea de la capăt.

    Aerul din camera copilului contează mai mult decât pare. Un umidificator cu ultrasunete menține umiditatea relativă la 50 până la 60 de procente, nivelul optim pentru mucoasa nazală, și poate reduce dramatic frecvența episoadelor de epistaxis legate de aerul uscat. Combinat cu irigații nazale regulate cu ser fiziologic sau apă de mare izotonicăîn perioadele de răceală sau alergie, efectul este semnificativ.

    Sângerarea nazală la un copil nu este niciodată ceva de ignorat complet, chiar dacă de cele mai multe ori cauza este simplă și rezolvabilă acasă. Problema e că, atunci când părinții se obișnuiesc cu ea și o tratează ca pe un fundal, corpul continuă să transmită un semnal pe care nimeni nu îl mai ascultă. Iar semnalele ignorate prea mult timp au felul lor de a deveni mai zgomotoase.

  • Mort la 15 ani pe holul școlii, după 2 ore de așteptare și promisiuni că vine ambulanța, în județul Bacău unde există un singur medic de urgență pentru 600.000 de oameni

    Mort la 15 ani pe holul școlii, după 2 ore de așteptare și promisiuni că vine ambulanța, în județul Bacău unde există un singur medic de urgență pentru 600.000 de oameni

    Robert era în pauză când a căzut. Doi colegi erau lângă el. Profesoara de sport a alergat, a îngenuncheat pe asfalt și a început masajul cardiac. Era joi dimineață, puțin după ora cinci, în curtea unei școli din Buhoci, județul Bacău. Cineva sunase deja la 112.

    Băiatul de 15 ani nu s-a mai ridicat.

    Ceea ce a urmat în orele următoare a scos la suprafață o realitate pe care autoritățile din sănătate o cunosc de ani de zile și pe care nimeni nu s-a grăbit să o rezolve: în unele județe din România, când suni la urgențe, s-ar putea să nu existe un medic disponibil. Niciunul. Pur și simplu.

    Joi dimineață, la Buhoci

    Robert era elev în clasa a VIII-a. Nu se știa cu nicio problemă de sănătate. Profesoara lui de sport, care a fost prima la fața locului, spune că băiatul era agil, sprinten, că juca fotbal fără nicio dificultate vizibilă. Nu exista niciun semnal de alarmă.

    "Am efectuat apelul către SMURD în fața școlii, la ora 5:05, după care am fugit lângă elev să acord primul ajutor, masaj cardiac concomitent cu respirație gură la gură. La 5:18 era inconștient, a început să verse și pe gură, și pe nas. I-am făcut masaj cardiac în continuare. Eu, fiind profa lui, nu am avut nicio adeverință medicală. Juca fotbal, era agil, sprinten, un copil aparent sănăros", a povestit ea.

    Prima ambulanță a ajuns relativ repede. Problema e că nu avea medic în echipaj, doar o asistentă. Echipajul cu medic a sosit la aproape două ore după primul apel la 112. Două ore în care profesorii s-au întors pe rând la resuscitare, în timp ce un copil își pierdea orice șansă de supraviețuire pe asfaltul școlii lui.

    Decesul a fost constatat la fața locului.

    "Dacă avea și 1% șanse, șansa lui a fost epuizată"

    Iuliana Roșu era și ea acolo. Fosta lui învățătoare. A văzut tot și, după, a găsit puterea să descrie cu o precizie dureroasă ce s-a întâmplat în acele ore când sunau și sunau și nu primeau niciun răspuns concret de la dispecerat.

    "Am implorat, am rugat, am amenințat. Se cunoștea din vocile noastre că eram disperați. Nepăsători, liniștiți: Nu avem, nu putem, e pe drum, nu e pe drum, e cu bolnav la spital, da, vine imediat. Colega mea țipa disperată să trimită un medic, că chiar îl plătim noi, numai să vină. Situația este că, dacă avea și 1% șanse, era șansa lui și a fost epuizată", a spus Iuliana Roșu.

    Răspunsurile de la dispecerat veneau calme. Aproape mecanice. Între timp, pe asfaltul din Buhoci, un om făcea respirație gură la gură unui copil de 15 ani.

    Două săptămâni, doi copii pierduți

    Sorin Roșu, primarul comunei Parincea, din care face parte și Buhoci, a vorbit direct. Nu a ales cuvintele cu grijă diplomatică, poate pentru că nu mai are răbdare pentru diplomație.

    "Suntem nemulțumiți pentru că în comună, în timp de două săptămâni, am pierdut doi copii, iar ambulanța nu ajunge niciodată în intervalul în care trebuie să ajungă", a spus el.

    Două săptămâni. Doi copii. Același serviciu de urgență, aceleași drumuri, aceleași întârzieri.

    Explicația oficială, recunoscută acum de mai mulți reprezentanți ai autorităților, este că în județul Bacău există un singur medic disponibil pe ambulanță pentru tot județul. Un singur om responsabil de urgențele medicale grave într-un județ cu sute de mii de locuitori, zeci de comune și distanțe considerabile între ele.

     

    În dimineața în care Robert s-a prăbușit la Buhoci, medicul respectiv era deja angajat la un alt caz, în altă parte a județului. Nu exista un al doilea echipaj cu medic disponibil. Nu exista nicio soluție de rezervă. Sistemul funcționase exact conform capacității lui reale, adică al unui singur om pentru tot.

     

     

    Aceasta nu este o situație de criză temporară sau un accident de organizare. Este modul în care serviciile de urgență funcționează în zeci de județe din România rurală, unde salariile din sistemul public nu atrag medici, unde posturile rămân vacante ani la rând și unde rapoartele despre deficitul de personal există în sertarele ministerului de multă vreme.

     

    Dosarul penal și verificările oficiale

     

    Până la sfârșitul zilei de joi, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău deschisese dosar penal pentru ucidere din culpă. Purtătorul de cuvânt al IPJ, Cătălina Crețu, a confirmat că polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și dacă există responsabilitate penală.

     

    Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut inspectorilor sanitari să efectueze o verificare la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, cu accent pe timpii de răspuns și pe fișa de urgență prespitalicească din cazul lui Robert.

    Necropsia urmează să stabilească cauza exactă a decesului. Printre ipotezele investigate se află și posibilitatea că băiatul s-ar fi înecat în timp ce mânca înainte de a cădea, însă anchetatorii spun că nu exclud nicio variantă în acest moment.

    Conducerea școlii a confirmat că profesorii au intervenit imediat și că 112 a fost apelat din primele minute. Nimeni nu contestă asta. Toți martorii spun același lucru: oamenii din acea școală au făcut tot ce puteau, cu mâinile goale, pe asfalt, timp de aproape două ore.

    Două Românii, aceeași linie de urgență

    Există o discuție veche și obositoare despre diferența dintre urgențele medicale din orașele mari și cele din România rurală. Se vorbește despre ea la fiecare tragedie, se promit soluții, se anunță verificări și strategii, după care totul se resetează până la următorul caz.

    Deficitul de medici în serviciile de ambulanță județene nu e o descoperire recentă. E documentat, raportat, cunoscut. Salariile din sistemul public de urgență nu reușesc să concureze cu ofertele din privat sau din străinătate, iar județele mai sărace rămân descoperite. Bacăul e un exemplu, dar nu e singurul.

    Robert nu știa nimic din toate astea când a pășit în curtea școlii joi dimineață. Nu știa că județul lui are un singur medic pe ambulanță. Nu ar fi trebuit să conteze. Și totuși, a contat.

    Întrebarea pe care o au acum toți părinții din județul Bacău, și nu numai, e simplă și fără un răspuns oficial satisfăcător: dacă mâine i se întâmplă ceva copilului meu, cine vine?